Nu poți cuceri teritorii noi, dacă nu ești dispus să renunți la siguranța țărmului pentru o lungă perioadă de timp (Andre Gide)
Cum ar fi să stai ani de zile într-un cartier dar să nu cunoști altceva decât strada ta? Să te întrebi ce este mai depate de această stradă dar să nu ai curajul de a explora mai mult?
Orice proces de schimbare, de explorare și dezvoltare presupune, pe lângă efort, acceptarea unei stări de disconfort. Orice pas înainte aduce cu sine o renunțare. Iar evoluția apare numai atunci când acceptăm să stăm cu acea stare de disconfort, când ne acceptăm vulnerabilitatea și avem curajul de a îmbrățișa frica de necunoscut. Acea frică de a renunța la ceva ce ne este comod și familiar pentru un lucru ce poate nu se conturează de la început foarte clar și care, la momentul schimbării, nu ne oferă siguranță.
Pentru că, doar trecând prin frică, îmbrățișând-o cu curaj, putem vedea necunoscutul ce se întinde în fața noastră ca pe o mare de oportunități și nu ca pe o listă de renunțări.
Câte lucruri stau oare în necunoscut așteptând să iasă la iveală, să devină forța transformatoare de care avem nevoie?
Cu siguranță ni s-a întâmplat ca alții să vadă la noi sau să aprecieze lucruri pe care noi nu le vedem sau de care nu ne considerăm capabili. Se întâmplă adesea, pentru că, de multe ori, povestea pe care am învățat să ne-o spunem nouă și celorlalți, despre noi, nu este aceeași cu modul în care suntem percepuți de către ceilalți.
Faptul că există aspecte ale personalității noastre ce nu sunt cunoscute de către cei din jurul nostru, sau care sunt cunoscute lor dar par să ne scape nouă din vedere, a fost conceptualizat de către Joseph Luft și Harry Ingrham, doi psihologi americani. Fereastra lui Johari, așa cum au denumit-o aceștia, împarte personalitatea noastră în patru cadrane.
Primul cadran este Arena – acel spațiu public al personalității noastre unde totul este la vedere. Acel spațiu în care aspecte legate de personalitatea noastră și pe care noi le cunoaștem, sunt cunoscute și celorlați în aceași măsură. Faptul că suntem femei sau bărbați, că avem părul de o anumită culoare, că locuim într-un anume loc, că avem o anume religie, sunt printre aspectele care, in majoritatea cazurilor, le sunt cunoscute și celorlalți. Și este bine să fie așa.
Cel de-al doilea cadran este reprezentat de Zona Ascunsă – acel spațiu în care punem laolaltă lucruri pe care doar noi le știm despre noi (aspecte fizice, gânduri, comportamente, aptitudini, resurse, convingeri). Lucruri care intră în sfera noastră de conștientizare dar pe care ceilalți nu le știu despre noi și pe care noi nu dorim să le dezvăluim. De cele mai multe ori vom ține în această zonă lucruri care, odată aduse în Arenă, ne vor face să ne simțim inconfortabil. Frica de autodezvăluire, de judecată, convingerile limitative pe care le avem, experiențele de viață, ne vor îndemna să păstrăm aici cât mai multe lucruri. Lucruri care, odată aflate de cei din jur, ar putea să ne știrbească din imaginea perfectă pe care ne-am construit-o.
Al treilea cadran este Pata Oarbă – și aici lucrurile devin foarte interesante! Pentru că în această zonă stau adunate frumos toate lucrurile pe care ceilalți le știu despre noi, sau le văd la noi, dar despre care…surpriză…noi nu suntem conștienți! Și aici lucrurile se împart în bune și mai puțin bune. Pot fi trăsături de caracter, atitudini și comportamente despre care nu suntem conștienți dar care ne-ar putea pune în valoare sau ne-am ajuta în procesul de evoluție sau, din contră, pot fi aspecte pe care nu le cunoaștem și care reprezintă piedici în calea dezvoltării de sine sau a relațiilor sănătoase cu cei din jurul nostru.
Ultimul cadran definit este Zona Necunoscută. Cunoașteți replica din filmul “Parfum e Femeie”? – I’m in the dark here! Așa este și în acest cadran. Nimeni nu știe nimic! Nici noi nu știm dar nici ceilalți nu văd! Mie îmi place să cred că aici sunt toate acele abilități despre care nu știm că dispunem, toate acele resurse latente ce așteaptă să iasă la suprafață. Nu trebuie însă să trecem cu vederea faptul că tot aici se pot afla și toate acele convingeri limitative adânc îngropate în subconștient sau acele experiențe traumatice din trecut ce ne țin blocați în a evolua. Este deci un spațiu unde găsim marea majoritate a materiei de lucru cu sinele, de explorare pentru vindecare și evoluție.
Fiecare cu propria fereastră
Bineînțeles, fiecare dintre noi avem propria fereastră. Cu propriile particularități, cu zone mai extinse sau mai reduse în funcție de personalitatea, experiențele și contextul nostru de viață. Ceea ce este interesant și încurajator în același timp este că spațiul din această fereastră este unul dinamic. Că nu ne naștem și nu murim cu aspectele definite și blocate într-o anumită zonă a ferestrei. Că stă în capacitatea noastră să ne putem modifica propria fereastră. Trebuie doar să conștientizăm aceste aspecte și să găsim modalitatea prin care putem face acest lucru.
Și astfel încât să ne construim o fereatră în care să ne cunoaștem resursele, limitările, valorile ce ne ghidează în viață. Să avem capacitatea de a le scoate la lumină, de a le trăi într-o manieră autentică care să ne ajute să construim relații sănătoase și armonioase cu cei din jur. Fără teama de a fi judecați dacă ne împărtășim temerile și gândurile, simțindu-ne acceptați așa cum suntem.
Și da, ideal ar fi ca încetul cu încetul să aducem cât mai multe lucruri în Arenă, să o facem să se extindă pe o suprafață cât mai mare a ferestrei personalității noastre. În realitate însă majoritatea aspectelor aflate în acest cadran nu sunt neapărat aspecte ce țin de esența personalității noastre, nu sunt aspecte care să constituie baza unor relații sănătoase și transparente cu cei din jurul nostru. De aceea trebuie să conștientizăm importanța creșterii în dimensiune a acestui cadran, precum și a gestionării aspectelor afate în acest cadran.
Lucrurile nu sunt însă nici simple nici ușoare, și orice schimbare, așa cum spuneam, vine cu renunțările aferente.
Cum scoatem deci lucrurile la lumină?
Din Pata Oarbă – acele aspecte ce par să ne scape deși toți cei din jurul nostru le văd – putem aduce cât mai multe aspecte în Arenă creând și menținând relații sănătoase, de încredere, cu cei din jurul nostru. Relații în care să avem curajul și deschiderea de a cere și a primi un feedback constructiv asupra a ceea ce facem și cum facem. Relații în care cei din jurul nostru să se simtă în siguranță atunci când ne scot în evidență anumite aspecte ce nouă ne scapă, fără a se teme că aceste reflectări vor strica relația.
Tot relațiile sănătoase sunt cele ce ne ajută să aducem aspecte din Zona Ascunsă, în Arenă. Atunci când căpătăm suficientă încredere în cei din jurul nostru și ajugem să ne acceptăm pe noi așa cum suntem, având totodată încredere în capacitățile și resursele noastre, devenim capabili să aducem la lumină lucruri de care nu eram mândri, sau care ni se părea că trebuie mereu îmbunătățite, sau lucruri pentru care ne simțeam vinovați sau de care ne temem că ne vor știrbi din imaginea perfectă pe care încercăm să o construim în exterior. Devenim încrezatori și conștienți că lucrurile mai puțin bune pot și acceptate și vindecate. Iar acest lucru se realizează cel mai bine în relațiile cu ceilalți, în special cu persoanele semnificative din viața noastră.
Odată intrați în propriul proces de evoluție și dezvoltare prin creșterea capacității de a ne privi în interior cu blândețe și curiozitate, odată deschiși către noi experiențe, cu acceptare și fără judecată, vom observa că tot mai multe lucruri aflate în Zona Necunoscută vor începe să intre, treptat, în Arenă.
De multe ori ferestrele reprezintă o oglindă a casei privită din exterior. Cu cât sunt mai luminoase, mai mari, mai frumos aranjate, cu atât asta spune mai multe despre măreția casei și vom fi tentați să pășim pragul acelei case. Măreția noastră constă în capacitatea transformatoare pe care o avem, în acest proces continuu de învățare pe care îl putem aduce în viața noastră aducând la lumină toate acele aspecte necesare acestui proces.
Cum arată fereastra ta ? Ai schimba ceva la ea?
sursa foto: unsplash.ro