Vorbitul în public, mindfully speakingCitire articol în aproximativ: 3 min

Vorbitul în public mindfully speaking

Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este aceea de a vorbi în public. O experiență complexă ce vine cu presiunea de a fi urmărit de un public vast, public care va analiza tot ceea ce spunem. Ce vine cu privirile concentrate asupra noastră, cu teama de a nu fi judecați, cu dorința de a fi înțeleși și apreciați . Categoric vorbitul în public reprezintă o experiență ce aduce cu sine un soi de axietate, mai mare sau mai mică, în funcție de temperamentul nostru, de experiența în domeniu și de experiențele anterioare.

Nu am întâlnit însă, și mă refer aici și la persoane pentru care vorbitul în public este o meserie, nicio persoană care să nu aibă emoții cât de mici înaintea unui discurs. Pentru că, deși vorbitul în public este despre a fi prezent în acele momente în fața auditoriului tău, de multe ori, în creierul nostru apare acel dialog interior ce face loc îndoileii, fricii și judecății. Dacă nu îmi voi păstra șirul ideilor? Dacă voi avea întrebări dificile? De ce mă privește așa dezaprobator domnul din primul rând? Faptul că doamna din spate a căscat înseamnă că îi plictisesc?  

Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că noi ne concentrăm astfel atenția către dialogul nostru interior, detașându-ne atenția de la clipa prezentă. În acel moment vorbitul în public nu mai este despre public ci despre noi.

Există însă speranță!

Cultivarea unui stil de viata mindful, zi de zi, ne ajută însă să facem față anxietății ce poate apărea în aceste situații. Fără să ne facem un scop în sine, începem să vedem momentele de îndoială și frică ca pe simple momente trecatoare. Momente ce nu ne definesc pe noi ci definesc situația și cadrul în care acestea apar.

Nu vom scăpa definitiv de tracul ce apare înainte de un discurs în public. Vom reuși însă să ne creștem capacitatea de a ne conecta cu publicul nostru și de a comunica cu acesta conștient, dintr-o stare prezentă, și nu dintr-o stare în care suntem stăpâniți de frică și îndoială.

Primul pas în acest sens este de a ne analiza motivele ce crează anxietate în aceste momente și de a le transforma pentru a servi scopului nostru.

Și transformarea provine din modul diferit prin care putem alege să privim lucrurile

Faptul că sala este mare și publicul numeros poate fi privită ca pe o noutate. Astfel vom înlocui teama și neîncrederea cu curiozitatea, deschiderea și interesul față de acești oameni din fața noastră. Avem oportunitatea de a interacționa cu atâția oameni. Oameni care, ca și noi, eu emoții. Și ei se luptă la rândul lor cu teama, neîncrederea, frica de a fi judecați. Și ei sunt vulnerabili la fel ca și noi. Alegând să le vorbim autentic și deschis vom crea o cale de comunicare și conexiune în care anxietatea nu își va mai face locul. Lăsăm loc emoțiilor pozitive ce aduc cu ele și accesarea acelor resurse atât de necesare. Devenim deschiși, implicați, ne distanțăm de prejudecăți. Ne concentrăm atenția asupra importanței mesajului și a conexiunii pe care o creăm cu publicul nostru.

Cum putem pregăti o prezentare publică într-un stil mindful?

  • Însoțind pregătirea prezentării cu sesiuni de meditație, ce ne vor ajuta să diminuăm anxietatea și stresul ce blochează calea spre învățare

  • Citind discursul de mai multe ori înainte și analizând modul în care ne simțim prezentându-l. Acordând atenție cuvintelor și spațiilor dintre ele, respirației și mișcărilor. Ne putem stabili anumite puncte cheie pe parcursul discursului, față de care să ne ghidăm.

  • Acordându-ne câteva momente înainte de prezentare pentru a ne conecta cu atmosfera. Îmbrățișând mental mulțimea, transmițând gânduri de mulțumire, iubire și recunoștință pentru prezența lor acolo

  • Pornind discursul într-o manieră pozitivă. Fiind conectat la emoții pozitive, publicul va fi mult mai deschis și receptiv. Nu te teme să îți recunoști emoțiile în fața publicului!

  • Acordând atenție modului în care cuvintele pe care le rostim, sunt primite de către public

  • Dacă apar momente de blocaj, normale de altfel, nu trebuie să ne lăsăm paralizați de către acestea. Ele trebuie privite ca pe niște simple momente. Cu îngăduință și compasiune, concentrându-ne în continuare atenția asupra fluxului discursului. Să ne amintim că a greși este omenește și că din greșeli învățăm, atât noi cât și publicul nostru

  • Improvizând dacă este cazul. Capacitatea de a fi prezenți ne oferă și capacitatea de a improviza!

  • Menținându-ne atenția asupra respirației. Ne vom crește astfel capacitatea de concentrare. Ne vom diminua anxietatea și ne vom îmbunătăți capacitatea de relaționare atât de necesară în acele momente

  • Să nu uităm să mulțumim publicului pentru oportunitatea oferită, oportunitatea de a trece prin această experiență atât de necesară dezvoltării fiecăruia dintre noi

Să ne amintim că orice schimbare presupune exercițiu, să ne privim cu îngăduință și să nu uităm să sărbătorim fiecare oportunitate.

Vorbitul în public este despre public, iar publicul este despre oameni!

Sursa foto: unsplash.com

Categorii Dezvoltare personală Mindfulness
Alexandra Dimoftache

Alexandra Dimoftache, mai mult decât am fost ieri și mai puțin decât voi fi mâine! Sunt Coach Transformațional, Trainer Circle of Security, Master Practitioner NLP, studiez Psihologia si Mindfulness-ul. Mă bucur de "aici și acum", caut sensuri, îmbrățișez viața, construiesc spații de reflecție pentru frumusețea și profunzimea celor din jurul meu. Zâmbesc, iubesc oamenii și nu uit sa privesc cerul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *