Cine nu muncește nu primește!Citire articol în aproximativ: 3 min

Cine nu muncește nu primește

Câți dintre noi nu au fost crescuți cu aceste vorbe! Foarte reale! Doar că mulți dintre noi au luat prea în serios aceste vorbe si le-au transformat treptat într-o convingere puternică. Convingere ce vine la pachet cu convingerea că “Cine nu munceste nu are parte!” și peste asta mai vine ceva – “Daca vrei sa fii cineva trebuie să muncești!”…

Este foarte dificil să ne depășim propriile convingeri

Acum ceva vreme, când am decis să las în urmă viața de corporatist și să fac în sfârșit ceea ce îmi place, mulți m-au întrebat “Deci? Tu de acum nu mai muncești? Și ce vei face?”. Pam-Pam! Am simțit aceste întrebări ca un pumn în plex. Modul în care am resimțit că mi-au fost puse întrebările m-au făcut să simt nevoia de a mă justifica. Și am realizat atunci că nevoia nu era de a mă justifica în fața lor. Până la urmă foarte puțini din cei ce îmi adresaseră aceste întrebări erau cu adevărat îngrijorați de ce voi face eu. Nevoia de a mă justifica era a mea, în fața mea. Eu fusesem crescută cu aceste convingeri, că doar muncind într-un cadru organizat ierarhic și conformându-te standardelor societății, poți deveni cineva. Iar acum , renunțând la toate acestea nu mai eram cineva. Și dacă nu mai eram cineva, eram un nimeni???

Și atunci am stat cu mine, și am lucrat fiecare convingere în parte – cu ce mă ajută ea, cum mă încurcă, o păstrez sau ne despărțim prietene? Și am făcut pace cu mine, iar pacea aceasta s-a văzut și în exterior. Am îmbrățișat faptul că dacă nu mai sunt corporatistă nu înseamnă că nu mai muncesc, din contra, muncesc poate mai mult, mai asumat, mai responsabil. Am îmbrățișat faptul că e ok să nu fiu ca majoritatea celor din jur atâta vreme cât îmi urmez scopul în viață și ceea ce fac îmi aduce împlinire. Am învățat că banii nu sunt un scop în sine ci un rezultat și că făcând ceea ce îmi place, în mod susținut, vor veni și aceștia.

Convingeri limitateive legate de muncă

Și am realizat că nu sunt singura cu această dilemă

Ca și mine, mulți aleargă zi de zi pentru a deveni cineva…”Cineva cine?”, aș întreba. Pentru că foarte mulți dintre noi, opriți din această goană a devenirii și întrebați ce înseamnă pentru ei a fi cineva, și ce are acel cineva astfel încât să devină un scop al devenirii noastre, se vor bloca și nu vor ști ce să răspundă.
Știm că trebuie să facem dar nu știm pentru ce facem. Și asta, din nefericire este valabil nu doar la nivel personal ci și la nivel organizațional. Nu avem un sistem de valori setat și niciun scop bine definit.

Dar noi muncim, și alergăm, și ne zbatem. Încotro? Si mai ales, facem toate aceste lucruri pentru că așa trebuie? Pentru că prin asta obținem un statut, sau pentru că asta este ceea ce ne dorim sau este ceea ce servește scopului nostru?

Suntem creatorii propriei noastre vieți

De mici învățăm să ne conformăm, să muncim pentru a obține un statut. Să avem bani, să avem o casă, să facem copii, să ne dezvoltăm profesional. Sunt acestea însă, cu adevărat lucrurile pe care le urmărim? Lucrurile ce ne aduc satisfacție? Și dacă stăm să analizăm cu atenție ceea ce ne dorim cu adevărat în viață, putem să urmăm aceste valori fără teama de a fi judecați de cei din jur și fără a ne judeca și învinovăți și noi, în cele din urmă?
Sunt întrebări pe care ar trebui să învățăm să ni le punem fiecare dintre noi. Și odată ce obținem răspunsurile, să ne dezvoltăm capacitatea de a ne urmări propriile scopuri. De a ne trăi viața conform valorilor proprii și nu a celor impuse de către societate sau grupul din care facem parte.

A munci sau a avea propria casă sau familie nu înseamnă a fi neapărat un om împlinit. Cum a nu munci nu înseamnă a fi un ratat. Să nu credeți că sunt adepta leneviei sau a delăsării. Departe de mine aceste gânduri. Cred însă că fiecare are dreptul la propria împlinire, la propriul drum în viața. Și de multe ori adevăratul sens nu îl descoperim în conformarea orbească a standardelor societății. Ci doar atunci când avem curajul de a face un pas deoparte. Când avem curajul de a ne privi cu sinceritate și iubire și de a ne permite să urmărim propriile scopuri în viață. Scopuri dictate de adevăratele valori.

Munca trebuie aliniată la adevaratele valori

În momentul în care aducem autenticitate în viața noastră lucrurile se schimbă, strat cu strat ne lepădăm de convingerile induse de societate, și lăsăm să strălucească adevărata noastră ființă. Și doar din acel punct poate veni împlinirea și fericirea esențială.

Sursă foto: unsplash.com

Categorii Coaching Dezvoltare personală
Alexandra Dimoftache

Alexandra Dimoftache, mai mult decât am fost ieri și mai puțin decât voi fi mâine! Sunt Coach Transformațional, Trainer Circle of Security, Master Practitioner NLP, studiez Psihologia si Mindfulness-ul. Mă bucur de "aici și acum", caut sensuri, îmbrățișez viața, construiesc spații de reflecție pentru frumusețea și profunzimea celor din jurul meu. Zâmbesc, iubesc oamenii și nu uit sa privesc cerul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *