Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem în calitate de părinți este să ne identificăm cu copilul nostru.
Și putem vedea aceste comportamente, cel mai adesea în competițiile sportive. Strigăte disperate ale părinților ce asistă neputincioși pe margine, frustrarea acumulată, ambiția ce depășește orice limite.
Sunt acei părinți pentru care proprii copii sunt oglinda lor în lume. Îi înțeleg perfect! Cred că este foarte frustrant să te observi făcând greșeli, perfomând într-o manieră nedorită. Mai ales când gradul nostru de auto-compasiune este foarte scăzut. Mulți dintre noi am crescut într-un sistem puternic competițional. Și am învățat astfel să ne valorizăm în funcție de ce rezultate obținem în raport cu ceilalți.
Și nu, nu am greșit când am scris “să te observi”. Pentru că, în acele momente nu îi vedem pe copiii noștri. Acele fiinte independente, cu propriile capacități și dorințe. Ne vedem pe noi. Și strigătele de pe margine sunt. de fapt, strigătele noastre de neputință, neputința de a fi mai buni.
Raportându-ne la greșelile sau neajunsurile copiilor ca la propriile greșeli relația noastră cu aceștia va fi guvernată de condiționări, frustrare, rușine, furie și nemulțumire. Iar peste toate acestea va apărea invinovățirea. Învinovățirea că nu “am performat” cum trebuie în creșterea lor. Și ne vom afunda și mai mult în aceste emoții, vom aduce și mai multă nevoie de control în relația cu ei. Sprijinul și încurajarea de care aceștia au atâta nevoie va fi înlocuit de condiționare și pedeapsă.
Copilul nu își oglindește părintele, ci stilul său de parenting
Condiționarea și pedeapsa nu vor aduce fericire în viața copiilor noștri. Poate că, pe o perioadă scurtă vor performa conform impunerilor noastre. Dar va fi un succes iluzoriu, bazat pe competiție, impuneri și frică. Nu pe înțelegere, asumare si motivare intrinsecă. Sau poate, toată această condiționare, va aduce un blocaj, sau poate va stârni în ei dorința de a demonstra că așa este, nu sunt suficient de buni.
Ați observat că în situații similare, tindem să arătăm mai multă compasiune și înțelegere față de copii ce nu sunt atât de apropiați precum copii noștri? Pentru că atunci dispare miza, miza de a demonstra prin copiii noștri, că suntem cei mai buni.
Ceea ce trebuie să ne însușim este conștientizarea faptului că, deși noi i-am născut și îi creștem, aceștia sunt ființe independente cu propria lor cale în viață. Vor face propriile greșeli sau poate vor repeta și greșelile făcute de noi, luându-și insă propriile învățăminte. Vor lua propriile decizii în viață și au tot dreptul să facă acest lucru. Rolul nostru este acela de a fi alături de ei, oferindu-le siguranța prezenței noastre și sprijin atunci când au nevoie.
sursă foto: unsplash
