Fericirea se învață - MindfulSociety

Da, fericirea se învață! Și niciodată nu este prea târziu!

Una dintre persoanele pe care o apreciez foarte mult pentru entuziasmul, buna dispoziție și energia pe care o emană, este Dr. Christine Carter. Este sociolog și autoarea cărții “Raising Happiness: 10 Simple Steps for More Joyful Kids and Happier Parents”.

Am avut la un moment dat plăcerea de a urmări un workshop susținut de ea și am rămas de acolo cu niște idei extraordinare despre noțiunea de fericire. Despre cum ne putem crește capacitatea de a fi fericiți si de a face față problemelor, fără să ne lăsăm copleșiți de acestea.

Și, pe lângă ideile despre sursa fericirii, acest workshop mi-a dovedit încă odată că fericirea e molipsitoare. Pentru că, mereu când îmi amintesc de el, de prezența ei plină de entuziasm, devin brusc foarte bine dispusă. Și mă trezesc zâmbind cu recunoștință pentru un astfel de moment.

Ne naștem fericiți sau devenim fericiți?

Este întrebarea de la care s-a pornit dezbaterea, și anume:

“Fericirea este o chestiune ce ține de personalitate? Sunt unii oameni programați genetic să fie mai fericiți decât alții? Există un set de aptitudini pe care le putem cultiva în noi și mai ales în copiii noștri?”

Și primul pas în a afla răspunsul a fost acela de a defini fericirea drept capacitatea de a experimenta diverse lucruri în viață trăind o serie de emoții care să ne aducă starea de bine: recunoștința, dragostea, inspirația, empatia, etc. Apoi, de a nu poziționa fericirea drept plăcere (spre exemplu plăcerea de a mânca ciocolată) sau drept starea pe care o avem la obținerea unor recompense în viață!

Fericirea ce provine din plăcerea de a mânca o ciocolată este foarte diferită de fericirea ce provine din a reuși să faci anumite lucruri dificile

“Pentru a dobândi fericirea în sensul ei sănătos și de durată trebuie să avem o viață împlinită. Trebuie să îi dăm vieții un scop pe care să îl urmărim”. Iar atingerea acestui scop ne va oferi acea fericire din care să ne hrănim permanent cu o stare de bine. Oamenii care sunt fericiți fără să aibă un scop tind să aibă o viață bazată mai mult pe plăcere. Iar fericirea va fi de scurtă durată. De multe ori acești oameni sunt superficiali și egoiști. Se gândesc numai la plăcerea lor. Și odată ce aceasta dispare, cad în depresie. Nu asta este ceea ce ar trebui să ne dorim. Nu fericirea CIOCOLATĂ este ceea ce urmărim în viață.”

O serie de studii au dovedit faptul că, într-adevăr, există o predispoziție genetică pentru a experimenta o serie de emoții ce ne ofera o stare de bine. Una dintre acestea este optimismul. Și s-a dovedit că sunt oameni genetic născuți cu o doză mai mare de optimism decât alții. Această componentă genetică însă, reprezintă o parte mult mai mică decât impactul pe care îl are mediul înconjurător asupra individului și decât aptitudinile deprinse de-a lungul vieții, dar mai ales în copilărie.

“Fericirea este ca o limbă străină, unii copii se nasc cu o ușurință de a învăța o limbă străină, altora le va fi mai greu. DAR…ambii trebuie să învețe gramatica și să exerseze ca să poată vorbi fluent și corect”

Deci DA, există o serie de aptitudini pe care le putem dezvolta atât în noi cât și în copiii noștri pentru a putea experimenta fericirea. Și, în consecință, pentru a fi capabili să facem față dificultăților ce apar de-a lungul vieții.

Prima este aceea de a ne crea un scop în viață. Sunt multe paradoxuri în viață. Iar paradoxul legat de anumite scopuri este că atunci când căutăm fericirea numai pentru împlinirea noastră s-ar putea să nu o găsim. Sau aceasta să dispară repede. Însă, dacă vom căuta fericirea pentru alții, ne vom găsi și noi fericirea. Și poate această afirmație capătă mai mut sens dacă ne gândim la fericirea pe care o resimțim oferind unei persoane dragi un cadou sau ajutând pe cineva.

A doua ar fi cea de a ne cultiva valorile sociale. Să devenim conștienți despre impactul, scopul și valoarea pe care viața noastră și acțiunile noastre le au asupra altora. Nu trebuie să devenim Ghandi sau Maica Tereza. Putem însă să începem cu câteva lucruri simple – să acordăm timp ceor din jur, să îi ascultăm, să îi sprijinim. Totodată trebuie să învățăm să apreciem lucrurile, oricât de neînsemnate ar fi acestea, pe care alții le fac pentru noi.

Să fim conștienți că putem face ceva pentru a aduce fericirea celor din jur. Așa cum și acțiunile celor din jur ne pot aduce nouă fericire și conectare.

Cheia este să ne simțim conectați social

A treia este aceea de a lega relații cu cei din jur . Ne naștem cu nevoia de conectare. În timp însă, devenim tot mai individualiști și deconectați. Putem însă reînvăța să legăm relații sociale. Putem reînvăța să inițiem conversații, să avem o viață socială activă. Pentru căr elațiile sociale sunt cel mai bun predictor al stării noastre de bine.

A patra aptitudine ce trebuie dezvoltată este aceea de a ne menține un spirit pozitiv si curajos pentru a putea face față provocarilor.

Si aici nu este vorba despre a ne crea o imagine falsă de om fericit. Este vorba despre a învăța să vedem partea pozitivă a lucrurilor și încercărilor prin care trecem și care ne dau o stare de disconfort. Să fim conștienți de încercările la care suntem supuși, de stările și emoțiile pe care aceste încercări le stărnesc în noi, de dificultatea lor. Și asta pentru a învăța să fim curajoși. Pentru a învăța să acceptăm și să înțeleagem aceste lucruri. Cu optimism. Frica nu este o emoție de care să ne ferim. Ea trebuie privită din perspectiva faptului că ne oferă posibilitatea de a fi curajosi. Primul pas este de conștientizare a fricii și apoi de cultivare a curajului. “Problema în ziua de azi este că toți căutăm confortul”. Ne-am obișnuit cu el și ni se pare că totul trebuie să fie confortabil. Să nu avem dezamăgiri sau eșecuri. Iar atunci când ne lovim de cele mai mici probleme devenim speriați, anxioși, frustrați, nervoși. Un simplu refuz crează în mintea noastră adevarate drame. “Nu sunt bun de nimic, este ingrozitor ce mi s-a intamplat!”. Și, prin urmare, cu stima de sine la pământ, fie renunțăm să mai încercăm, fie orbiți de propriul ego, căutăm vinovați în altă parte.

Ceea ce trebuie să facem este să avem înțelegere și compasiune față de ceea ce ni se întâmplă. Să privim problemele ce apar ca pe niște oportunități de învățare.

Ceea ce ar fi bine să dezvotăm atât în noi cât și în copiii noștri este:

Capacitatea de a ne conecta la ceilalți și de a conștientiza apartenența noastră la un sistem complex interconectat și interdependent de unde ne putem hrăni resursele. Acest ceva mai mare poate fi familia, prietenii, colegii, comunitatea, națiunea, aparteneța religioasă, etc
Capacitatea de a-i influența pe ceilalți într-o maniera pozitivă și responsabilă.
Capacitatea de ne stabili un scop și acesta să fie dimensionat astfel încât să poată fi atins – “cheia fericirii ar putea fi așteptările mici pe care ni le setăm”.

Avem nevoie de înțelegere, conectare, empatie. Trebuie să învățăm să ne oferim și să le oferim și celor din jur compasiune. Avem nevoie să ne fie validate sentimentele, indiferent de natura lor.