Mai țineți minte jocurile copilăriei? Oldies but goldies!
Frunza, Castelul, Flori, fete și baieti, Țară, țară vrem ostași! Eu îmi aduc minte cum mă prindea seara târziu, rugându-mă de părinți să mai fiu lăsată puțin în spatele blocului pentru încă o tură de joacă. Zilele astea, gândindu-mă la bucuria acelor zile am avut o revelație a faptului că, inconștient, noi ne dezvoltam atunci inteligența socio-emoțională. Nu aveam această disciplină la școală, nu reprezenta un scop în sine pentru părinții noștri, dar o exersam din plin prin jocurile copilăriei.
Și am luat-o ca pe un exercițiu încercând să trec aceste jocuri prin toate ariile dezvoltării socio-emoționale. Deloc surprinzător, toate s-au regăsit într-o proporție mai mare sau mai mică:
- Conștiința de sine: capacitatea de a ne identifica emoțiile, gândurile, propriile calități și abilități. Dezvoltarea încrederii în sine, orientarea către îmbunătățirea propriilor performanțe prin depășirea autolimitărilor.
Păi cum altfel? Ne împărțeam rolurile conștienți fiind de calitățile fiecăruia. Prin fiecare joc deveneam tot mai buni dezvoltându-ne calitățile și căpătând abilități noi. Învățam să ne recunoaștem și să ne gestionăm propriile emoții. Asta, bineînțeles, dacă doreai continuarea jocului. Că doar nu era să rămâi mereu în rolul de Gică Contra sau Pârâciosul sau Îmbufnatul!
- Apartenența socială: capacitatea de a privi lucrurile în perspectivă, de a empatiza cu ceilalți indiferent de mediul din care aceștia provin. Capacitatea de a te comporta conform normelor etice și sociale respectându-i pe ceilalți.
Fiecare joc avea propriile reguli ce trebuiau respectate. Astfel învățam să ne respectăm opiniile, dorințele și cerințele fiecăruia. Schimbând rolurile între noi învățam să empatizăm cu ceilalți. Învățam să vedem și punctul celuilalt de vedere și să îl înțelegem.
M-am amuzat amintindu-mi de poreclele copilăriei. M-am gândit cum tocmai prin aceste porecle alese cu atâta creativitate și imaginație se crea aparteneța la grup.
- Responsabilitate în luarea deciziilor: capacitatea de a lua decizii corecte și constructive legate de propria persoană și de interacțiunile sociale evaluând consecințele ce decurg din aceste decizii.
Nu doar ca luam decizii, dar construiam strategii de joc, analizam, anticipam și evaluam situațiile, rezolvam rapid problemele. Învățam să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce făceam. Și iată încă o doză de dezvoltare socio-emoțională!
- Autocontrolul: capacitatea de a ne controla emoțiile, gândurile și comportamentele în diverse situații la care suntem expuși, făcând față stresului și evitând impulsivitatea, urmărindu-ne obiectivele stabilite.
De câte ori nu v-ați înfrânat impulsul de a sări să scăpați turma realizând că acest impuls v-ar putea costa miza jocului? Cât de repede ați învățat să vă controlați emoțiile și comportamentele pentru ca cei din echipa adversă să nu vă afle strategia? Știați că vă doriți să câștigați și vă organizați și comportați într-o asemenea măsură încât să reușiți. Învățam să cerem, să oferim și să ne așteptăm rândul.
- Abilitățile de comunicare și relaționare: capacitatea de a contrui și menține relații sănătoase în cadrul grupurilor din care facem parte, de a comunica, de a coopera, de a învăța să ascultăm, să facem față presiunilor sociale negociind conflictele, oferind și primind ajutor.
Nu se putea să nu comunicăm și relaționăm. Asta era esența jocului! Să construim strategii, să negociem poziții, să ne încurajăm unii pe alții în atingerea obiectivelor, să oferim și să solicităm ajutor. Construiam prietenii, desfăceam prietenii și prin acest exercițiu zilnic ne dezvoltam abilitățile de relaționare.
E drept că devin destul de des nostalgică după copilaria mea presărată de joc și prietenii. Doar că acum am început să conștientizez tot mai mult rolul acestor jocuri în abilitățile socio-emoționale pe care mi le-am însușit de-a lungul timpului. Și privind către copiii mei, care au tot mai rar ocazii să joace astfel de jocuri, îmi dau seama că efortul meu de a le dezvolta aceste abilități ar putea fi mult mai mic, sau poate nu ar fi necesar, dacă ar interacționa mai mult prin joacă cu ceilalți copii.
Și aici cred că trebuie să intervenim noi ca și părinți. Să le creem ocazia de a interacționa mai des cu alți copii. Să le povestim și să le arătăm jocurile copilăriei noastre. Să descoperim alte jocuri, să le stârnim curiozitatea și dorința de joacă. Astfel dezvoltarea abilităților ocio-emoționale va veni și de la sine.
Care sunt jocurile pe care le jucați în copilărie și câte dintre ele mai sunt jucate de copiii voștri?
sursă foto: unsplash.com
