Este o vorbă la care mă întorc foarte des în ultimul timp. “Alege-ți cu grijă războaiele pe care ești dispus să le porți!”… Eu adaug mereu: ”…multe nu merită purtate iar altele pot fi lejer amânate!”
De câte ori nu ne-am trezit gata de luptă în situații ce necesitau cel mult un zâmbet schițat în colțul gurii? De câte ori nu ne-am simțit mușchii contractându-se, pupilele dilatându-se, pulsul crescând sub valul de adrenalină ce ne inundă corpul? Este o reacție fizică firească a organismului uman în fața pericolului. Genetic am fost programați să reacționăm așa. Pentru că…plimbându-ne relaxați prin pădure, căutând un nou adăpost, sau o nouă sursă de hrană, ne trezeam față în față cu ditamai dinozaurul. Și da, în vremurile acelea dinozaurul reprezenta un mare pericol. Pericol de care trebuia să ne apărăm fie prin fugă, fie prin luptă. Și pentru asta aveam mare nevoie de resurse interne pe care să le mobilizăm. Este cert că dacă nu am fi fost astfel construiți probabil că specia umană ar fi fost și ea o specie disparută până acum.
Din fericire, mulți dintre noi nu mai suntem astăzi nevoiți să ne concentrăm aceste capacități în fața unui pericol real. În niciun caz, în fața unui pericol atât de mare și de iminent. Doar că dinozaurii au rămas în preistoric. Iar războaie reale nu mai sunt, din fericire, atât de multe. Omul însă, dragul de el, a învățat să își creeze propriile războaie. Războaie ce reprezintă un consum de energie și resurse mobilizate inutil. Și care, așa cum era de așteptat, ne erodează organismul. Tot excesul de adrenalină ce ne invadează corpul în aceste momente duce la crize de hiperventilație, dureri de cap, slăbirea memoriei, hipertensiune arterială, slăbirea sistemului imunitar, predispoziție către infarct și atacuri cerebrale. Practic, ne afectează durata și calitatea vieții.
Cu alte cuvinte, modificări au loc nu doar la nivel emoțional fiind permenent invadați de furie, frustrare, nervozitate și stres, dar suferim și modificări la nivel fizic. Modificări ireversibile câtă vreme organismul nostru este expus frecvent unor astfel de stări.
Și totuși, conștient, acceptăm purtarea acestor războaie. Ba chiar alegem să le stârnim noi:
- Să reacționăm impulsiv în trafic. De multe ori în situații în care nici măcar nu suntem implicați și pe care nu le putem schimba
- Să punem presiune pe noi în realizarea unor sarcini doar de dragul “perfecționismului”
- Să creăm discuții interminabile cu copiii, soții, prietenii și colegii doar de dragul “adevărului absolut”
- Să ne implicăm în conflicte care nu ne privesc. Și din care în mod cert nu avem nimic de câștigat
- Să menținem stări conflictuale doar pentru că ni se pare dificil să ne recunoaștem vina sau neputința
De câte ori ne-am privit viața, acțiunile noastre și obiectivele pe care ni le-am setat în viață dintr-o perspectivă de ansamblu? De câte ori am încercat să privim aceste războaie minore pe care le avem zilnic din perspectiva obiectivului nostru suprem în viață, din perspectiva adevăratelor noastre valori și convingeri? Merită să le mai purtam? Ne duc ele undeva? Acel undeva este ceea ce ne dorim cu adevărat? Sau,mai degrabă, ne putem păstra energia, resursele, abilitățile și experiența pentru un eventual război care să merite a fi purtat?
Pentru că de cele mai multe ori războaiele exterioare reflectă războaiele interioare și de aici se naște furia, tristețea, frustrarea și dispare relaxarea, echilibrul, bucuria de a fi, capacitatea de a iniția și menține relații sănătoase și armonioase.
Și, deloc surprinzător, aplicând această filozofie de viață zi de zi, s-ar putea să ajungem în punctul în care să facem pace cu noi și declarăm pace și celor din jur.
O lume fără războaie vă doresc!
sursă: foto unsplash
