Nu a predat proiectul la timp, e delăsător!
E grasă, e clar că mănâncă până nu mai poate!
Are 5 ani și nu știe încă să numere? Are o problemă sau părinții nu s-au implicat suficient!
Majoritatea dintre noi judecăm și punem etichete
Daca stăm să ne gândim ce am simțit în momentul în care am criticat pe cineva, o să trebuiască să recunoaștem că am simțit o stare de eliberare. Da, de eliberare! Pentru că, în mod artificial ne-am hrănit prin această critică propriul ego! Dacă respectiva persoană este mai înceată, mai grasă, mai urâtă, ce spune asta despre noi?
Bineînțeles! Suntem mai organizați, mai slabi, mai deștepți!
Faptul că cealaltă persoană este într-o poziție “mai proastă” – poziție în care tot noi am categorisit-o – ne face însă pe noi oare mai buni? În niciun caz! În realitate, această hrănire a ego-ului este complet falsă și nocivă. Pentru că, din pacate, ne blochează în această stare, împiedicându-ne să evoluăm.
De mici suntem crescuți într-un spirit de comparație și competiție. De câte ori, sau câți dintre noi adulții, copii fiind și venind de la școală cu o notă, nu am auzit următoarele cuvinte: “ Dar Ionescu ce notă a luat?” sau “ Ia uite Georgel ce bun este la activitățile sportive! Tu de ce nu ești în stare? “
M-a amuzat, dar m-a și cutremurat, povestirea unei cunoștințe despre unchiul care în permanență îl compara. Legat de situația la învățătură, de capacitatea sportivă, de caracter, etc…Totul culminând cu situația în care, la un moment dat, i s-a spus: “ Uite vărul tău ce înalt e! Tu de ce nu ești așa?”…Mă gândesc acum, oare ce ecou au avut acele cuvinte în sufletul unui copil care…era mai scund…și era judecat pentru asta!
Cât rău aduc aceste comparații la care suntem expuși de mici, putem vedea în viața noastră de adult. Atunci când ajungem, inconștient să comparăm și judecăm.
Ne judecăm pe noi, și asta este cel mai rău. “Nu suntem suficient de buni, de pregătiți, de amuzanți…” Și îi judecăm și pe ceilalți ca să ne creștem artificial starea de bine. “ A avut doar noroc, de fapt nu e în stare de asta! Are prea mulți bani, face ceva ilegal! Copilul meu are 6 dinți deja! Sâc! Al tău are doar 4!”. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit pentru că dacă suntem sinceri cu noi vom recunoaște că o facem destul de des. Pentru că starea de raportare la alte persoane sau la acțiunile lor va rămâne cu noi toată viața.
Și culmea, nici noi, nici cel judecat, nu vom găsi în cuvintele sau acțiunile noastre motivația de a schimba ceva. Asta dacă, într-adevăr, ar fi cazul unei schimbări!
Bicele cuvintelor sau manifestărilor noastre în acest proces de judecată, fie că este clar exprimat sau doar gândit și manifestat prin acțiuni sau limbaj non verbal, vor face mai mult rău decât bine.
De ce tindem să judecăm?
În primul rând judecăm pentru că nu înțelegem anumite lucruri/ acțiuni/ conjuncturi. Dacă un om are un comportament urât tindem să îl etichetăm ca pe “un om rău”. Nu știm însă care sunt motivele care au dus la o astfel de manifestare la persoana respectivă. Nu facem diferențierea dintre comportamentul acelei persoane într-un anumit context și persoana în sine. Iar prin simpla catalogare nu facem decât să blocăm orice cale de comunicare între noi, fără a cunoaște realitatea. “Try walking in my shoes” este o expresie pe care o folosesc foarte des. Și cred cu tărie că până nu ești pus în situația persoanei de lângă tine, nu poți critica, nu poți emite judecăți de valoare.
Judecăm pentru că nu suntem siguri pe noi. Astfel, criticând persoana de lângă noi, în mod fals și nesănătos, ne poziționăm superior acesteia.
“ Vezi paiul din ochiul celuilalt, dar nu vezi bârna din ochiul tău” – nimic mai adevărat! Tindem să judecăm pentru că, de multe ori, nu vedem cu ochi obiectivi situațiile sau oamenii din jurul nostru.
Judecăm pentru că ceea ce vedem critic la persoanele sau acțiunile persoanelor din jurul nostru reflectă de fapt propriile noastre temeri și modul în care ne simțim noi.
Cum putem face să nu mai punem etichete?
În primul rând trebuie să înțelegem că nimeni nu este perfect, că fiecare om și situație creată de către om este unică! Acceptându-ne cu calitățile, dar mai ales cu defectele noastre, va fi mult mai ușor să ne înțelegem, să deschidem acea cale empatică de interacțiune și implicit de evoluție.
Să încetăm să ne mai construim imagini ale persoanelor cu care interacționăm în funcție de tiparele pe care ni le-am creat sau care ne-au fost impuse. Să ne raportăm la fiecare om ca la un om unic, cu propriile idei, cu propriul caracter, diferit poate exponențial de caracterul și ideile noastre. Dar de la care avem întotdeauna ceva de învățat.
Să fim liberi de presupuneri și să acceptăm că fiecare dintre noi poate trăi experiențe diferite cu aceiași oameni. Și că aceiași oameni se pot raporta la noi în mod diferit în funcție de contextul în care sunt.
E corect să ne creăm modele. Să învățăm din experiența noastră și a celor din jur. Până la urmă și asta ne diferențiază de rangurile inferioare în scara evoluției. Dar să facem asta fără să judecăm, fără să punem etichete. Și mai ales, fără să punem praguri în calea comunicării dintre noi!
sursă foto: unsplash.com
