De fiecare dată când vizitez locuri noi îmi place să mă bucur de gastronomia locală. Să savurez arome, gusturi, să mă îmbăt cu mirosurile locale. Mă conectez astfel, parcă și mai mult, la modul autentic de a trăi al localnicilor. Trăiesc cu impresia că cel mai bun mod de a înțelege un popor este de a încerca să te bucuri de tradițiile și cultura acestuia. Și prin cultură înțeleg bineințeles și cultura gastronomică. Las prejudecățile deoparte și mă deschid total experiențelor noi. Mă bucur să testez lucruri noi, să le gust în tihnă, să încerc să disting aromele, să recompun fiecare fel de mâncare încercând să ghicesc ingredientele din care a fost făcut.
Multă vreme plecam din fiecare excursie, chiar și din cele până in Vama Veche cu câteva produse ale gastronomiei locale. Chefalul sau rapanele pe plită aduse “la pachet” îmi prelungeau parcă senzația de vacanță. O senzație falsă de altfel. Întorcându-mă în tumultul Bucureștiului, cu agitația de rigoare, intrarea în noul ritm de viață, setarea perspectivei de “vacanța s-a sfârșit”, nu mai puteam savura o masă ca în Vama Veche.
Chefalul și rapanele pe plită erau despre Vama Veche
Fenomenul devenea și mai acut când vizitam locuri noi, cu tradiții culinare diferite. La întoarcerea acasă, compulsiv umpleam geamantanul cu diverse savori locale: fructe și legume exotice, băuturi și specialități locale, condimente, etc. Puneam, speram eu, pe lângă toate acestea și senzațiile trăite savurând fiecare dintre aceste specialități în contextul local. Senzații pe care urmam să le retrăiesc la întoarcere savurând specialitățile aduse cu mine. Ajunsă acasă însă, eram surprinsă de fiecare dată că toate acele lucruri nu mai aveau gustul pe care il savuram în contextul local – cumpărând lucrurile respective din piețele locale, gustând fiecare specialitate în parte, bucurându-mă de mâncărurile tradiționale în restaurantele lor, ascultând muzica locală, fiind conectată cu totul la clipa prezentă.
Uitându-mă în urma îmi dau seama că nu îmi permiteam să mă conectez în totalitate la fiecare experiență. Să mă bucur de noua descoperire. Și, în loc să trăiesc conștient fiecare senzație și emoție, eu eram prea preocupată să mă gândesc că trebuie să cumpăr “chestia asta” și pentru acasă.
Este foarte adevarat că mirosul unei portocale ne va aduce pe mulți dintre noi, mai ales pe cei născuți înainte de 1989, cu gândul la Crăciun. Cu toții avem niște ancore emoționale și retrăim mental o experiență atunci când un stimul ce a fost prezent în experiența inițială redevine prezent. Trăirea nu mai are însă aceași intensitate fiind deconectați de la trăirea conștientă, în prezent. Pentru că lipsește contextul și odată cu el și plăcerea momentului.
Acest lucru mi-a devenit tot mai clar pe măsură ce am început să practic zilnic mindfulness-ul sau trăirea prezentă.
Și am conștientizat că plăcerea momentului ține de moment…
…de moment, de context, de modul în care trăim conștient fiecare clipă cu tot ceea ce reprezintă ea. De modul în care ne simțim în acel moment. De modul în care percepem mediul înconjurator, mirosurile, gusturile, sunetele pe care le auzim. Din păcate nu putem aduce cu noi nealterate toate aceste experiențe și senzații trăite atunci, iar asta face ca experiența retraită să fie diferită. Putem însă să decidem să ne dedicăm în totalitate experienței respective. Să conștientizăm modul în care ne face să ne simțim, senzațiile pe care le avem, spațiul ce ne înconjoară, gândurile care ne vin. Să trăim clipa!
Încetul cu încetul eu am început să mă bucur mai mult de fiecare experiență pe care o trăiesc, fără să îmi mai doresc să o replic la întoarcerea acasă. Vin din vacanțe cu bagajul mai gol dar cu sufletul mai plin.
Devenind conștienți că plăcerea momentului ține de moment, nu de anticipări, nu de proiecții, ajungem să trăim cu intensitate maximă fiecare moment.
Sursa foto: unsplash.com
