Nașterea unei mame - MindfulSociety

În pregătirea unui workshop legat de rolul de mamă și de ce amprentă își pune maternitatea asupra femeilor, mi-a căzut în mână cartea Nașterea unei mame a cuplului Daniel Stern și Nadia Bruschweiler-Stern. El profesor de psihologie la Universitatea din Geneva și profesor de psihiatrie la Universitatea Cornell, expert în dezvoltarea copilului, autor de-a lungul timpului a numeroase studii despre relația mamă-copil. Ea, specializată în psihiatrie pediatrică și psihoterapie pentru copii și adolescenți.

Cartea a apărut în 2019 la Editura Trei, dar eu am ajuns să o citesc, total întâmplător acum câteva zile. Și a fost dragoste la prima răsfoire. În sensul în care nu am putut să o mai las din mână.

Poate pentru că prezintă lucruri cu care fiecare mamă sau viitoare mamă s-a confruntat. Sau poate că abordează perspectiva maternității atât ca și experiență unică și individuală a fiecărei mame cât și ca trăire comună împărtășită de toate mamele. Cert este că lucrurile sunt prezentate într-o viziune atât de intimă și apropiată încât, citind cartea, am simțit că ceea ce am trăit eu ca și emoție și nevoi emoționale, născând 2 copii în anii 2000 în Romania, este atât de asemănător cu trăirile unei mame ce a născut acum 2000 de ani sau acum 100 de ani sau care trece acum prin experiența maternității, undeva, în celălalt capăt al lumii.

Experiența sarcinii, a nașterii și a creșterii copiilor este abordată în primul rând din perspectivă psihologică. Iar mie mi-a oferit prilejul unui lung șir de reflecții. Cred că m-ar fi ajutat foarte mult dacă aș fi citit această carte înainte de a decide să devin mamă. Aș fi înțeles poate mult mai bine toate trăirile pe care le-am avut, toate schimbările la nivel relațional prin care am trecut în această perioadă. M-aș fi raportat poate altfel la această experiență. Și, cel mai important aspect, aș fi avut mai multă compasiune față de mine…

Niciodată nu e însă prea târziu. Iar faptul că această carte a ajuns în mâinile mele acum are, cu siguranță un motiv. Și primul motiv pe care l-am găsit a fost acela de a mai spune altora despre ea.

Așadar, ideile principale cu care am rămas eu și aș vrea să le împărtășesc și cu voi, poate le regăsiți utile:

Înaintea copilului real, se naște copilul imaginar pe care il investim, în funcție de așteptările și nevoile noastre sau de contextul de viață, cu calități fizice și morale, cu roluri predefinite în cadrul familiei, cu o imagine clădită. Așa se ajunge la situațiile în care, inconștient proiectăm nevoile neîmplinite ale copilăriei noastre asupra copiilor nenăscuți. Lucru ce duce la dificultatea de a ne aprecia bebelușii și apoi copiii pentru ceea ce sunt ei de fapt. Și ne provoacă pe noi să gestionăm aceste fantasme. Acesta este poate, principalul motiv pentru care cred că această carte trebuie citită încă de cand copilul nostru este în fază de intenție. Pentru că vom putea astfel conștientiza anumite aspecte din contextul copilăriei noastre, al tradițiilor de familie, al convingerilor pe care le avem, al tiparelor după care funcționăm astfel încât să nu adăugăm o povară pe umerii copiilor noștri. Pentru că una dintre cele mai dificile și mai importante sarcini în creșterea copilului este aceea de a-i permite acestuia să devină o persoană individuală.

Și poate de aceea autorii subliniază că “înțelegerea și reorganizarea trecutului dumneavoastră într-o poveste autobiografică coerentă ar putea să fie uneori mai important decât dacă ceea ce s-a întâmplat efectiv, din prspectivă cronologică, a fost bun sau rău”

Măsura în care copilul real se conturează înainte de experiența nașterii (imaginea copilului imaginar este înlocuită de imaginea copilului real), ne face pe noi, ca și mame, să avem o experiență a primelor luni după naștere cât mai aproape de așteptările noastre. Și asta reduce riscul de apariție a frustrărilor și a episoadelor de depresie post-partum.

Temerile unei proaspete mame sunt absolut normale. Ele țin de instinctul de conservare. Și sunt temeri comune tuturor mamelor. Temri ce se vor reduce pe măsură de bebelușul va crește, însă nu vor dispărea niciodată complet. Nu vor face decât să se deplaseze în zona de fundal a preocupărilor noastre. Cu alte cuvinte mamele nu devin paranoice. Dotarea noastră cu gânduri care să ne inducă teama este rodul naturii de a se asigura de supraviețuirea bebelușului. Și, desi tensiunea psihologică este greu de dus, teama este de fapt aliatul nostru.

Nașterea copiilor și primii ani de copilărie ai lor reprezintă pentru mame un context actual de rememorare continuu. Ne amintim secvențe din propria copilărie, modul în care părinții noștri s-au comportat sau au reacționat față de noi și facem acest lucru, mai mult decât oricând, pentru a înțelege ce ni se întâmplă în prezent .

Relaționarea cu copilul nostru “va chema la apel și va pune sub semnul îndoielii toate înzestrările noastre legate de a iubi, a împărtăși, a relaționa, de a da și a primi”. Iar ceea ce îi vom oferi copilului va contura stilul său de atașament. Stil de atașment pe care îl va duce cu el toată viața dictând modul în care acesta va relaționa cu persoanele importante din viață și se va raporta la situațiile apărute.

Nu există un maternaj perfect ci unul suficient de bun. Bebelușii și mamele lor evoluează în tandem, schimbările ce apar la unul dintre ei generează schimbări adaptative corespunzătoare în celălalt astfel încât cei doi ajung să funcționeze suficient de bine împreună.

Așa cum spune și Kent Hoffman, unul dintre membrii fondatori ai programului Circle of Security, un program atât de drag mie, scopul nu este acela de a deveni o mamă perfectă ci o mamă suficient de bună. Iar acest “suficient” ar trebui să ia din presiunea așezată pe umerii mamelor și să le ofere acestora spațiul de a-și urma instinctele de mamă cu încredere și susținere.

Ca și mame căutăm confirmarea, validarea. Simțim nevoia de spprijin de la cei din jur. Autorii folosesc noțiunea de “matrice confirmatoare” sau “mediu susținător, aproape ca și cum mama ar fi ținută într-o îmbrățișare susținătoare”. Ș asta m-a dus imediat cu gânndul la expresia “este nevoie de un întreg sat pentru a crește un copil” și am realizat că, de fapt, este vorba despre nevoia mameellor de a fi susținute.

Fraza ce mi-a rămas cel mai bine implantată în minte și suflet este însă: