Cum resimt copiii panica din jurul lor?Citire articol în aproximativ: 5 min

Cum resimt copiii noștri panica lor?

„- Iarina, am făcut o tartă cu praz și spanac și vreau să mai fac una, cu ce să fie: mere sau portocale?

– Faci două tarte?

– Păi da, una sărată și una dulce!

– Mamăăăă…așa multe? Mai bine mai păstrăm mâncarea! Dacă nu vom mai găsi mâncare în magazine?”

Inițial, când și-a exprimat îngrijorarea legată de consumul excesiv, am simțit o mare bucurie. Toate prelegerile mele legate de consumerism și mâncare în exces, plus exemplul pe care îl are, dau într-un final roade. Dar apoi a venit temerea ei legată de posibilitatea de a rămâne fără mâncare în viitor.

Și becul meu de alarmă s-a aprins

Am încercat în ultima perioadă, cu toate evenimentele legate de virusul Coronavirus, să îi ferim din a le da detalii alarmistice. Am fost nevoiți să amânăm un zbor în afara țării și i-am informat și pe ei despre schimbarea planurilor, precum și despre motivul deciziei noastre. Le-am explicat că ar putea fi niște riscuri pe care nu are sens să ni le asumăm, că ne putem bucura de vacanță după ce lucrurile se vor liniști. Fără a-i alarma în plus.

Ieri s-a decis închiderea școlilor și am discutat cu Iarina despre beneficiile acestei decizii, fără a pune lucrurile într-o lumină negativă. Aseară am mers să facem niște cumpărături și am constatat că în jur multă lume cumpără mâncare compulsiv. Și de data aceasta am explicat atât comportamentul celor din jur cât și faptul că vom cumpara și noi câte ceva în plus prin faptul că în următoarele zile, având în vedere măsurile impuse, ar fi mai bine să nu cutreierăm magazinele pentru câte un fleac ce ne-ar lipsi din casă. Amandoi suntem niște persoane optimiste. Realiste, dar care aleg să vadă partea plină a paharului și să nu ne alarmăm dacă nu este cazul. Și această atitudine se vede și în comportamentul nostru. În plus, nu ne uităm la televizor, în niciun caz la televiziunile de știri.

Cu toate acestea, Iarina a avut astăzi o reacție ce m-a surprins. Era evident panicată de posibilitatea de a nu mai găsi de mâncare în viitor. Undeva, toate veștile ce au ajuns la urechile ei au găsit acolo un teren fertil pentru un viitor imaginat apocaliptic sau ce implică oricum un scenariu legat de lipsa alimentelor în viitor.

Și mi-am amintit de fetița prietenei mele, care a urmărit alături de bunici transmisiile în direct ale incendiului de la catedrala Notre Damme. Și asta fără să îi fie oferită nicio explicație sau să fie sprijinită în integrarea spaimei pe care a resimțit-o. Multă vreme după, până când au rememorat evenimentele și au integrat trauma, micuța nu mai voia să rămână singură.

În ultima vreme am văzut tot mai mulți copii anxioși, copii a căror stare poate fi ușor schimbată de cel mai mic eveniment îngrijorător. Stări normale de altfel, într-o anumită măsură. Dar care ajung să le schimbe comportamentul acestor copii atunci când nu sunt înțelese, intergate și acceptate.

Și mereu am legat această stare de anxietate crescută la anumiți copii, pe lângă componenta genetică ce dictează predispoziția către stări anxioase, de comportamentul părinților. Ce anume transmitem noi copiilor astfel încât ei să cadă pradă acestor stări? La ce evenimente sunt expuși acești copii astfel încât ajung să genereze scenarii stăpânite de frică și blocaj acolo unde cel mult își poate face loc o îngrijorare? Cum suntem noi capabili să îi însoțim pe cei mici în aceste stări?

Iar reacția copilului meu din această seară, în acest context în care în jur se dicută numai despre virusul cu potențial „ucigaș”, dar care nu a fost expus excesiv acestor informații, m-a făcut să analizez mai profund ce ar trebui să facem noi ca și părinți în astfel de situații.

Pentru că modul în care ei vor percepe aceste evenimente, sau mai bine spus, vor fi sprijiniți să integreze aceste informații și măsuri, le va marca în viitor comportamentul în anumite situații de criză.

Copiii trăiesc natural în starea de AICI și ACUM. Și acest lucru este foarte benefic pentru starea lor mentală. Problema poate să apară atunci când AICI și ACUM sunt contexte cu potențial generator pentru stări de anxietate. Neavând capacitatea cognitivă necesară de a realiza că ceea ce se întâmplă acum nu este neapărat o anticipare a viitorului, ei trebuie sprijiniți în integrarea prezentului și a evenimentelor pe care acesta le aduce. Și, în același timp trebuie să li se explice că lucrurile nu sunt permanente și că viitorul nu este obligatoriu să fie sumbru. Mai ales în contextul unor evenimente ieșite din comun. Eu am găsit ca și exemplu în acest sens situația Chinei, unde, după ce au fost luate măsurile de prevenire a răspândirii bolii, cazurile de noi apariții au scăzut.

Totodată, măsurile ce trebuie luate pentru a evita contactarea virusului sau răspândirea lui ar trebui să li se explice cât mai detaliat și insistent, fără panică, ci doar cu responsabilitate. Așa cum atunci când cineva este răcit este bine să nu stăm în imediata sa apropiere, așa și acum vom evita să ne expunem dacă nu este necesar. Asta nu înseamnă că oamenii mor sau că aceste măsuri vor ține o veșnicie.

Mulți părinți sunt nevoiți să meargă la birou în aceste zile, lăsând copiii singuri acasă sau cu bunicii. Ceea ce ar trebui în primul rând să facem ar fi să ne asigurăm că în acest timp copiii nu sunt expuși necontrolat unor surse permanente de știri care să alimenteze starea lor de anxietate. Fără televizor. Puneți-le la dispoziție cărți, jocuri, spațiu și mai ales timp dacă aveți. Lăsați-le imaginația și creativitatea să se exprime. Nu este neapărat ca procesul educațional să fie amânat. Există mai multe soluții software ce le permit copiilor să continue învățarea de la distanță. În plus, nu uitați că uneori plictiseala este necesară.

Scenariile pe care copiii le construiesc legate de viitor sunt, în mare parte generate de noi. Atunci când noi simțim panică, chiar dacă le vom da asigurări că totul este bine, aceștia se vor conecta la starea noastră emoțională. Vor simți discordanța dintre ceea ce spunem și ceea ce simțim noi și imaginația lor o va lua razna. Vor simți că sunt mințiți și vor construi scenarii mult mai grave decât realitatea.

Faptul că oamenii simt nevoia instinctivă de a face provizii – nevoie dictată de instinctul de conservare – nu înseamnă că nu vom mai găsi mâncare în magazine. Ci doar că am putea traversa o perioadă în care consumul responsabil să devină un obicei. Și aici putem să facem alături de copii o incursiune în obiceiuri alimentare și de consum găsind împreună soluții pentru raționalizare, ca o acțiune civică conștientă.

Trecem cu toții printr-o situație cu care majoritatea dintre noi nu ne-am mai intersectat. Este normal ca acestă incertitudine să creeze în noi sentimente de teamă și anxietate. Este modul natural de reacție al creierului în situații de criză. Fie ne blocăm și hrănim scenariile pesimiste, fie fugim, facem provizii nejustificate, fie căutăm calea luptei și ne considerăm atât de puternici încât să nu respectăm regulile. Important este să conștientizăm aceste stări prin care trecem și să nu le lăsăm să devină permanente, conducându-ne comportamentul. Să aducem în ecuație capacitatea noastră de a raționa.

Și dacă nu știm cum să discutăm cu copiii despre aceste stări pe care le împărtășim în aceste momente, aceasta este o carte care îi poate ajuta, atât pe ei cât și pe noi.

Cel mai rău lucru ce se poate întâmpla în această situație pe care o traversăm nu sunt consecințele actuale ci consecințele viitoare ce vor veni ca urmare a lipsei de conștientizare, de reponsabilitate, a lipsei de empatie și de compasiune. Și aici, noi adulții nu suntem responsabili doar penru noi, ci și pentru copiii noștri. Și nu doar pentru siguranța lor fizică, ci mai ales pentru cea emoțională ce își va pune amprenta pe întrega lor viață emoțională de acum încolo.

Ceea ce vreau să subliniez este că putem folosi această pandemie declarată ca și context de conectare și învățare pentru noi și copiii noștri fiind în același timp foarte conștienți de impactul acestor evenimente neexplicate asupra stărilor mentale ale copiilor.

sursă foto: unsplash.com

Categorii Educație Inteligența Socio-Emoțională

Alexandra Dimoftache, mai mult decât am fost ieri și mai puțin decât voi fi mâine!Sunt Coach Transformațional, Trainer Circle of Security, Master Practitioner NLP, studiez Psihologia si Mindfulness-ul. Mă bucur de "aici și acum", caut sensuri, îmbrățișez viața, construiesc spații de reflecție pentru frumusețea și profunzimea celor din jurul meu.Zâmbesc, iubesc oamenii și nu uit sa privesc cerul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *