Tiparele de gândire și exprimare se influențează între ele și ne influentează foarte mult acțiunile și starea emoțională. Rămânem de multe ori prizonieri ai unui tipar de exprimare fără să conștientizăm acest lucru.
Și primul exemplu la care m-am gândit a fost veșnicul “trebuie”. “Trebuie să merg la job”,” trebuie să iți faci temele”, “trebuie să fac piața”…și, mai treacă meargă, pentru că unele chiar ar putea fi “liber impuse”, deși și acestea sunt tot o opțiune a noastră. Însă, ce ne facem cu “trebuie să mă odihnesc”, “trebuie să mă văd cu prietenii”, “trebuie să beau o cafea”?
Cum ne influențează obligativitatea acestui “trebuie”?
De mici suntem obișnuiți că “trebuie” să facem anumite lucruri. Și ajungem, automat, să generalizăm acest trebuie asupra tuturor aspectelor vieții noastre.
Cum oare ne modifică gândirea acest tipar de exprimare? Cât de liberi să luăm atitudine mai suntem? Cât de fericiți să facem ceea ce facem? Cât de recunoscători pentru ceea ce putem face mai suntem, câtă vreme rămânem îngrădiți în senzația că suntem obligați să facem anumite lucruri?
Brusc, lucrurile banale nu mai sunt o opțune ci devin un motiv de stres și presiune.
Ne simțim captivi în propria noastră viață. Cu un program prea încărcat, cu multe lucruri de făcut, când, de fapt, suntem captivi și în propriul nostru limbaj? Singuri ne impunem lucruri pentru ca apoi să devenim propriile victime și să ne plângem de ceea ce avem. Uităm că sunt lângă noi oameni care trebuie să își părăsească casele lovite de război, care trebuie să abandoneze vise clădite îndelung, care trebuie… Că sunt oameni pentru care trebuie chiar nu este o opțiune.
Cum ni s-ar schimba însă întreaga viață …
Dacă am prelua controlul asupra limbajului nostru și, implicit, asupra vieții noastre? Dacă am merge pur și simplu la job? Dacă ne-am face lecțiile? Dacă ne-am întâlni cu prietenii? Dacă am bea o cafea? Cum ar fi dacă ne-am bucura de posibilitatea de a face alegeri în viață? Dacă “am alege ca și astăzi să mergem la job”, “am decide să ne facem temele”, “am alege să ne întâlnim cu prietenii”, “am opta pentru o cafea în mijlocul zilei”. Dar dacă am adăuga puțină recunoștință în toată această schemă? Dacă “am fi recunoscători că putem merge la un job fără să ne oblige nimeni”? Dacă “am fi recunoscători că ne putem face temele având acces la educație”? Dacă “am fi recunoscători că avem prieteni cu care să socializăm”? Dacă “am aprecia savoarea cafelei băute”?
Ni s-ar schimba oare, perspectiva asupra vieții? Cu siguranță! S-a dovedit științific că în momentul în care rostim sau auzim cuvinte cu conotație negativă, în creierul nostru se produc schimbări. O serie de neurotransmițători și hormoni ce produc stresul sunt eliberați blocând funcționarea normală a creierului. Cu cât suntem mai mult expuși unor cuvinte sau imagini ce duc la activarea acestor hormoni și neurotransmițători, cu atât centri nervoși din creier, responsabili pentru memorie, gândire și emoție, sunt mai afectați.
Practic, ne blocăm calea spre o stare de fericire, de echilibru, de trăire prezentă. Și acum vine partea cea mai interesantă! Nu ne facem asta numai nouă, ci și celor din jurul nostru! Îi afectăm pe toți cei ce ascultă și devin martori taciți ai “trebuie-ului ” nostru zilnic. Și, deloc surprinzator, și creierul lor se modelează în aceași masură.
Shimbarea vine din exercițiu zilnic
Este dificil să ne schimbăm tiparele de exprimare folosite atâta vreme, dar putem face o încercare. Poate va fi și mai dificil la început, pentru că, din păcate, creierul nostru nu este obișnuit cu fericirea. Este setat pe căutarea și depistarea pericolului în vederea evitării sau combaterii acestuia. Astfel încât să putem rămâne în viață și să putem perpetua specia. Și pericolul este identificat de creier nu numai la nivel vizual dar și la nivel auditiv. Și nu doar ca și acțiune la care martor este ci și ca mesaj pe care îl primește. Iar mesajul acestui veșnic “trebuie” este acela de lucru nedorit, care trebuie, împotriva dorinței noastre, să fie înfăptuit. Și de aici începe lupta.
Exercițiile simple de înlocuire a cuvântului “trebuie” cu “pot, vreau, aleg să”, urmate de exerciții de înlocuire a altor cuvinte menite să ne blocheze într-o stare nedorită, cum ar fi “nu” sau “dar”, vor duce în timp la o atitudine pozitivă asupra vieții. La o creștere a gradului de satisfacție a propriei vieți și la o trăire conștientă vis-a-vis de realitatea vieții noastre. Viață pe care de multe ori, o deformăm prin tipare de gândire, limbaj și acțiune.
Pentru mine, astăzi este ziua lui “aleg să”! O zi la alegerea vostră vă doresc!
Sursa foto: unsplash.com
